Scopul educatiei ar trebui sa fie pregatirea unor oameni care sa actioneze si sa gadeasca independent si care, in acelasi timp, sa vada in slujirea comunitatii realizarea suprema a vietii lor.
joi, 11 ianuarie 2018
De ziua profesorilor
Zi de vară calduroasa
Deşi toamna a venit;
Ies elevii de prin clasă:
Liber astăzi au primit.
- Ura, profesorul n-a venit!
Probabil şade pe-acasă;
Astăzi e sărbătorit
Şi-am rămas singuri în clasă?
- Poate vine mai târziu
Să ne-nveţe carte,
Repetent nu vreau să fiu,
Dă-te... într-o parte!
- Oo, că n-ai înnebunit
Intră-n clasă: hai, citeşte!
...
-Fugiţi, că profu'-a venit...
Cine-i lipsă: o păţeşte!
DESPRE EDUCAŢIE
Platon definea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele
deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora
care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educaţia
trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.
Johann Amos Comenius, în
lucrarea sa „Didactica magna”, consideră că la naştere, natura înzestrează
copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”, ele
devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie. Rezultă că în concepţia sa,
educaţia este o activitate de stimulare a acestor „seminţe”, implicit, şi de conducere a procesului de
umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.
Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke,
educaţia se prezintă sub forma unei relaţii interpersonale de supraveghere şi
intervenţie ce se stabileşte între „preceptor” (educator)şi copil (viitorul
„gentleman”).
Filosoful german Immanuel Kant,
aprecia că educaţia contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societăţii:
„este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin
educaţie şi că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire.
Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.
Pentru Jean-Jacques Rousseau educaţia este în
acelaşi timp intervenţiei neintervenţie : „Educaţia negativă presupune
înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării fireşti, totul trebuind
lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenţie”.
În opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educaţia este
împărţită în trei subdiviziuni: guvernarea, învăţământul (realizarea unor
obiective specifice)şi educaţia morală.
Sociologul francez Émile
Durkheim considera că educaţia este o acţiune „exercitată de generaţiile
adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viaţă socială.”; are ca obiect să
provoace şi să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale
şi morale. Durkheim afirma că „educaţia constă într-o socializare metodică a
tinerei educaţii”.
Pedagogul român Constantin
Narly, consideră că educaţia este „un fapt social şi individual în
acelaşi timp”. Florin Georgescu considera că „educaţia este
prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de
istorie” (Florin Georgescu 1970).
Educaţia
cuprinde ansamblul influenţelor, acţiunilor, activităţilor desfăşurate pentru
formarea, dezvoltarea, modelarea personalităţii umane, pentru integrarea sa
optimă în societate. Educaţia reprezintă activitatea socială complexă
constituita din ansamblul acţiunilor constiente, sistematice şi organizate, desfasurate
cu scopul formarii şi dezvoltarii personalităţii umane în concordanţă cu nivelul
de dezvoltare al societăţii.
Influenţele
educative actionează permanent asupra fiecarei persoane. În funcţie de
caracterul acestora: sistematizat, organizat, spontan, putem clasifica formele
educaţiei în: educaţie formală, nonformală şi informală. Formele educaţiei
reprezintă modalităţile în care se realizează acţiunea educaţională.
Educaţia formală se realizează în cadrul instituţiilor
specializate (gradiniţe, şcoli, universităţi, centre de perfecţionare etc.) cu
scopul formării şi dezvoltării personalităţii umane în plan intelectual, moral,
estetic, fizic şi tehnologic, pe baza unor documente oficiale (planuri de
învatamânt, progarame şcolare, manuale şcolare, cursuri etc.).
Educaţia
formală valorifică activitatea de educaţie⁄instruire organizata în cadrul
sistemului de învaţământ sub îndrumarea unor cadre didactice specializate.
Educaţia nonformală reprezintă ansamblul acţiunilor
instructiv – educative realizate într-un cadru instituţionalizat extraşcolar.
Educaţia nonformală include: activităţi situate în afara clasei (cercuri pe
discipline transdisciplinare; ansambluri artistice, sportive, culturale;
întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare) şi activităţi situate în
afara şcolii (activităţi periscolare).
Educaţia informală cuprinde ansamblul influenţelor cu
efecte pedagogice exercitate în mod spontan şi continuu asupra personalităţii
umane. Aceste influenţe care se rasfrâng asupra individului în practica de
toate zilele, la nivelul familiei, localităţii, grupurilor sociale, comunitătii
şi al mass-mediei, acţionează neintenţionat şi adeseori sunt infuzate inconstient
în gândirea şi comportamentele indivizilor. Considerăm că educaţia corespunzatoare
din familii reprezintă baza dezvoltării ulterioare a fiecarui individ. Climatul
familial adecvat, modelele de comportament ale parinţilor, regimul vieţii în
familie în general sunt determinante pentru copilul în formare.
Funcţiile
educaţiei derivă din implicătiile psihosociale ale activităţii de formare şi
dezvoltare a personalităţii umane şi din finalităţile pedagogice stabilite la
nivelul macrosistemului educaţional, într-o anumită perioada de dezvoltare a
societăţii.
Funcţia
centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a
personalităţii individului cu scopul integrarii sociale optime. Realizarea
acestei funcţii centrale a educaţiei implică promovarea funcţiilor principale,
care asigură integrarea individului în domeniile esenţiale ale vieţii sociale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)